Servere Linux WindowsÎn tehnologia informaţiei, un server este un program care furnizează servicii altor aplicaţii (numite aplicaţii client), aflate pe acelaşi calculator sau pe calculatoare diferite. De obicei, aplicaţia server aşteaptă conexiuni din partea aplicaţiilor client. Se mai numeşte server şi calculatorul pe care rulează una sau mai multe asemenea aplicaţii. Deseori soluţia pentru mari aplicaţii cu mulţi utilizatori se bazează tocmai pe arhitectura client-server, care constă din cel puţin 2 aplicaţii (şi deseori cel puţin 2 computere).

De exemplu, un calculator se poate folosi într-un birou simultan pentru două scopuri, ca staţie de lucru şi ca server pentru celelalte calculatoare din birou. Cuvântul server provine din cuvântul englez to serve – a servi: calculatorul server poate în principiu deservi întreaga reţea de calculatoare-clienţi, pentru a asigura accesul la toată paleta de forme de conectare şi servicii. Deseori unul şi acelaşi computer poate juca ambele roluri, şi de server, şi de client, în acelaşi timp. Numele de server este un alt termen pentru Host computer – computer gazdă, spre deosebire de alte elemente "inteligente" din reţea cum ar fi routerele şi switch-urile. Serverele au apărut în paralel cu reţelele de calculatoare. Reţelele permit calculatoarelor să comunice unul cu celalalt, iar cu cât reţeaua este mai mare apare nevoia ca un calculator să ia rolul de server care să deservească alte calculatoare (acestea interacţionând eventual direct cu utilizatorii umani), care îşi asumă la rândul lor rolul de client.Şi după apariţia serverelor reţelele s-au dezvoltat şi au crescut mai departe; în schimb minicomputerele – care erau mai eficiente decât cele personale dar mai puţin eficiente decât mainframe-urile – au dispărut sau au fost "absorbite" de unele din aceste servere (au preluat rolul de server).

Sistemele de operare orientate spre servere au multe proprietăţi în comun, care să le facă mai compatibile între ele, cum ar fi: lipsa interfeţei grafice GUI (sau existând doar o opţiune GUI); abilitatea de a reconfigura sistemul (hardware şi software) în unele cazuri fără oprirea sistemului; facilităţi de a crea copii de siguranţă (backup-uri) pentru datele importante, la intervale de timp frecvente şi/sau regulate; posibilitatea de a muta date între diferite partiţii sau dispozitive printr-un mod „transparent” (invizibil, nederanjant) pentru utilizator; capacităţi flexibile şi complexe de lucru în reţea; proprietăţi (daemoni în UNIX sau servicii în Windows) care fac ca execuţia programelor să fie mai eficientă; sistem de securitate etanş, protecţia datelor şi a memoriei. De asemenea aceste sisteme de operare pentru servere, în multe cazuri interacţionează cu senzori hardware, pentru a detecta anumite stări cum ar fi: supraîncălzirea, defecţiuni la microprocesor sau hard-disc, sau alte tipuri de avertizări, astfel ca operatorul uman să poată acţiona pentru remedierea defecţiunilor.

Aplicaţiile pentru servere sunt specifice, realizate pentru a executa numai operaţii de tip server, la fel ca şi aplicaţiile pentru calculatoarele personale sau de tip mainframe, care sunt proiectate special pentru mediile respective.

Majoritatea aplicaţiilor server se remarcă prin faptul că sunt total neinteractive; ele nu afişează informaţii pe ecran şi nici nu aşteaptă comenzi de la utilizator. De fapt ele lucrează discret cu serverul şi conlucrează doar cu staţiile de lucru (clienţii) care sunt legate la server. Aceste tipuri de aplicaţii se numesc daemoni în terminologia UNIX, şi servicii în terminologia Windows.

Aplicaţiile server pornesc, de obicei, în momentul pornirii serverului, continuând să ruleze până când serverul este oprit. Un server care primeşte numai cereri foloseşte aceleaşi tipuri de aplicaţii tot timpul, şi nu poate confirma calculatorului care a emis cererea că aceasta a fost îndeplinită. Unele aplicaţii server din anumite sisteme de servere pornesc doar în momentul când primesc o cerere de la un client, iar după ce au satisfăcu-o se opresc din nou.

 


 

Servere Linux si Windows

IT Consulting & Service va ofera printr-un sistem de abonamet pentru servicii IT externalizate  o gama larga de servicii, asistenta tehnica si echipamente pentru servere cu sistem de operare Linux sau Windows:

OS Windows

- servicii instalare, configurare si securizare Windows Server ( Windows Server 2008, Windows Server 2003, Windows 2000 Server, Windows Small Business Server)
- servicii instalare si configurare si securizare IIS - Internet Information Services
- servicii instalare, configurare si securizare Microsoft SQL Server
- servicii instalare, configurare si securizare  Microsoft Exceange Server
- servicii instalare si configurare Domain Controller
- servicii configurare DNS, DHCP
- servicii instalare si configurare MySQL
- servicii instalare, configurare si securizare VPN (Virtual Private Network)
- servicii instalare Microsoft File Server
- servicii instalare si configurare Terminal Services
- servicii instalare si configurare firewall
- servicii instalare, configurare si intretinere RAID etc.

Pentru mai multe detalii va rugam sa ne contactati.

OS Linux

- servicii instalare, configurare si securizare Windows Server ( RedHat, CentOS, Ubuntu, Debian)
- servicii de instalare, configurare, securizare proxy server Squid
- servicii instalare si configurare server Apache + Baze de date + PHP
- servicii de instalare si configurare serviciu FTP
- servicii Instalare si configurare Clamav AntiVirus
- servicii instalare si configurare SpamAssassin
- servicii de instalare, configurare si securizare servicii mail server (Sendmail, Postfix)
- servicii de instalare, configurare si securizare File Server SAMBA
- servicii tip server VPN - configurare software pentru diverse tehnologii VPN ( OpenVPN, PPTP, GRE
- servicii de instalare, configurare, securizare server de fisiere FTP
- servicii instalare, configurare si securizare serviciu DHCP
- servicii de instalare, configurare, securizare server DNS
- servicii instalare si configurare firewall
- servicii instalare, configurare si intretinere RAID etc.

Pentru mai multe detalii va rugam sa ne contactati.